Cum spuneam si in articolul trecut, ma mut pe un alt domeniu, subdomeniu de altfel: derscanu.7ani.net.
Cum acesta este ultimul meu articol pe acest blog tin sa anunt ca linkurile vor fi mutate la noua adresa, de aici urmand a fi trimise doar linkuri, catre: derscanu.7ani.net si 7ani.net. - asta asa, in loc de redirect 301.
Sper sa nu se fi obisnuit cineva prea mult cu acest deja vechi domeniu si sa nu mai vrea sa imi paseasca pragul in noua casa.
Ne vedem dincolo.
Cu ceva vreme in urma scriam despre free blog. Asta dupa ce hostingul de la domeniul cafeneaua.net ma adus intr-un hal fara de hal de disperare. Si in acel articol enumeram trei variante de free blog: wordpress.com, haipa.ro si blogciting.com. Am ales apoi varianta wordpress.com datorita stabilitatii, caci ma gandeam sa nu dea faliment haipa sau blogciting, ceea ce au si facut, recent.
Insa wordpress.com este extrem de limitat, si doua pluginuri ce mie imi placeau tare mult: comment Luv si Top comentator widget nu sunt disponibile. Si inca multe alte neajunsuri. Asa ca, un blog gazduit pe un server ce permite pluginuri si scripturi este o mare tentatie.
Am deja un domeniu 7ani.net, si nu vad de ce as mai cumpara un al domeniu. Am creat un subdomeniu: derscanu.7ani.net. Si ma gandesc sa ma mut dincolo. Nu voi importa vechile articole, ele vor ramane aici pe derscanu.wordpress.com. Insa am o problema:
Baza de data a lui 7ani.net va fi aceiasi cu cea a lui derscanu.7ani.net. Ce se poate intampla? Explodeaza? Intreb si eu, poate stie cineva. Multumesc anticipat.
poveste pentru copilasii naivi
A fost odata ca niciodata, ca daca nu ar fi fost, bine mai era! A fost o data un regat, un regat in care toata lumea traia in fericire, sau mai bine zis, erau multumiti de viata lor. Regatul acesta se numea Politickia.
Regatul avea un rege, o regina, si 14 printi, adica 7 printi si 7 printese. Oranduirea monarhica era pe placul tuturor, caci toti oamenii erau aproape egali, exploatarea omului de catre om nu exista, sau nu se inventase inca.
Si copiii regelui, adica printii, isi duceau copilaria in fericire si nevinovatie, fara a se considera superiori celorlalti copiii din regat. Insa vremea a trecut, si printii au devenit oameni mari si urmau sa isi intemeieze ei insusi familiile lor. Regele avea o singura dorinta: sa fie o singura nunta pentru toti copiii sai, indiferent de varsta.
Si astfel, in anul de gratie 1437 d.l. (de la intemeierea lumii), a avut loc nunta. Cea mai frumoasa, cea mai rasunatoare nunta din cate au fost vreodata pe acest pamant, si din cate vor mai exista. O nunta cu 14 miri si 14 mirese.
*****************************************************
Dupa un an, de la nunta, regele batran dorea sa lase un succesor. Se gandea sa imparta regatul in 14 pari egale, dar vazuse deja in viitor faptul ca un anume imperiu s-a distrus in felul acesta. Asa ca trebuia o strategie prin care un singur rege sa fie ales, iar ceilalti sa nu carteasca.
Si a creat un concurs: concursul de popularitate. Fiecare din cei 7 fii ai sai si cele 7 fiice trebuiau sa stranga simpatizanti. Doar ca nu era asa de usor, caci supusii regatului ii priveau pe toti copiii regelui ca fiind demni de tron. Astfel, fiecare a inceput sa foloseasca diferite strategii pentru a se afirma. In acel timp s-a inventat presa, cu scopul de a discredita concurenta si a inflori calitatile mogulului. S-a inventat serviciile secrete, cu scopul de a controla masele in favoarea unui anume lider. S-au inventat multe atunci, dar cea mai mareata realizare a fost: partidul politic.
Si dupa un an de lupta istovitoare, un singur pretendent a castigat tronul. Mare fericire mare pe invingator. Pacat de faptul ca nu mai avea supusi, caci in timpul haosului electoral cetatenii regatului au emigrat in alte parti ale lumii, mai pasnice.
Nu doar corpul, ci si mintea. Sa explic si in ce fel, si asta doar la nivel “microcosmic”.
- dimineata sa plec la job, dar pe unde? caci Romania parea copia fidela a altei tari, Alaska poate, iar masinile si oameni se tarau prin nameti
- la munca, aceiasi belea, de zapada; vai si cat am asteptat-o! dar, nu-i bai, e frumos si sa dai la lopata…
- intre timp aud ca Boc a demisionat; ei si? vine altul, mai bun, mai rau, Dumnezeu stie, cert este ca indiferent cine va veni eu, ca simplu individ, nu voi primi o marire de salariu, nu voi merge mai repede cu RATB, nu voi plati facturi mai mici, nici nu voi fi mai inteligent decat in clipa asta
- pe micile ecrane toate tembeliziunile au inebunit, complect, de dorul lui Boc
- ajuns acasa, dau sa intru in curte, si surpriza! poarta inghetata bocna
- incerc sa rezolv situatia dar mainile ingheata si mintea de asemenei
- intru in casa, si dupa cateva minute imi vine ideea sa scriu ceva pe blog; o fac cu mintea inghetata, si iata ce balarie a iesit.
Filozofie de moment, poate pentru ca e tarziu in noapte
Citesc, cum spuneam, Crima si pedeapsa. Cate un pic, asa ca un copil ce nu poate mai mult. Am sa dau vina pe timpul scurt, asa o fi. Vad lumea mergand pe drumul ei, fiecare cum apuca, cum stie, cum a invatat, cum doreste. Fiecare este ocupat cu cate ceva, unii sa descopere, altii sa gaseasca greselile altora, altii sa fure, altii sa traiasca.
Ne irosim viata incercand sa traim. Ce paradox! Suntem plini de detoate, si nu avem nimic, iar ceea ce inca avem vom pierde curand. Ne gandim la maine, cine se gandeste, si incercam sa avem o idee vaga referitor la cum ar fi. Insa mainele ne inseala, amarnic.
Unii dintre noi, muritorii, avem oleaca de timp sa ne scuturam de unele idei pe blog. Unii o facem simplu, altii complicat. Dar o facem. Ne construim iluzii desarte, cum ca suntem parte activa a societatii, fie ea si virtuala. Pana la un punct desigur, cand vom gasi ceva mai bun de facut si vom arunca cu laptopul de perete, si vom renunta la blog si la tot ce inseamna comunicare online.
Insa o idee. O idee, si totul prinde aripi. Nu putine au fost cazurile cand de la o idee am ajuns in culmea exaltarii, si a visarii dincolo de fericire. Cu toate ca habar nu am ce inseamna fericirea adevarata, si poate ca nu o voi afla in viata asta niciodata. Orice idee noua si atragatoare ma face sa vibrez, insa nu rare au fost ocaziile cand ideea s-a dovedit gresita, sau efectul ei s-a disipat incet, incet, precum fumul de tigara.
La 34 de ani, o jumatate de viata de om, inca mai tragi speranta de mai bine, de nici nu stiu ce, dar mai tragi. Insa daca ma gandesc ca jumatatea asta a trecut ca ieri, si intr-un viitor maine voi constata ca a trecut si cealalta jumatate, si ma voi intreba: “cand am trait?”, nu voi putea raspunde. Caci zilele trec greu (unele zile), dar anii zboara mai iute decat vantul, si ce a fost azi, cu tot farmecul, eroismul si mandria realizarii in sine, se duce, dispare in neant, ca si cand nu ar fi fost nimic.
La fel si oamenii. oameni pe care i-am avut langa mine, oameni cu care am mancat o bucata de paine. Unii s-au dus la loc de odihna, fara a putea intelege de ce. Altii isi asteapta randul, ca si noi toti de altfel. Caci ne trezim goi intr-o lume rece si plecam tot goi dintr-o lumea pe care am incalzit-o cu fiinta noastra. Ramanem pana in clipa mortii cu speranta ca poate dincolo de mormant va fi ceva, ceva despre care Biblia zice: judecata de apoi. Dar nu toti avem puterea si dorinta sa ne gandim la asta. Multi acceptam moartea ca facand parte din ciclul nesfarsit al vietii. Cu toate ca pare trist, acest ciclu, si fara sens.
O idee de mai bine, de viitor, poate, in vise, caci visele ne fac fericiti, mult mai fericiti decat suntem in realitate. Sa se rezume totul la vis? Si de ar fi asa, la ce bun sa mai traim? Nu. Probabil ca, asa cum fiece atom din lumea asta isi are rolul sau, si noi avem un rol, un rol pe care nu il intelegem, dar il avem. Nu stiu cu ce ne incanta asta, dar pana la urma, ce vrem? Ce vrem de la viata? Ne pasa de Matrice? Ne pasa de libertate, adevar, dreptate? DA, cu siguranta ca da, in momentul in care se atinge de ce este al nostru, sau mai bine zis, de ceea ce noi consideram ca este al nostru.
Insa, adevarul este ca doar ideea este a noastra. Ca noi oamenii nu putem face nimic, tot ce vedem ca realizari sunt de fapt prelucrari a ceva deja existent, noi producem doar idei. Si poate ca, o singura idee este suficienta. Numai sa fie o idee buna.
Si asta fara sa jignesc ciobanii, doar folosindu-ma de faima lor arhicunoscuta.
Pai, sa vedem.
Nu sunt finut deloc. Daca incerc sa introduc acul in ata sau invers, caci habar nu am cum se face, nu cred ca voi reusi prea usor. Si asta nu pentru ca am mainile monstruos de mari, dar nici finute, de pianist. Odata am vrut sa desfac carcasa de la un telefon, si am reusit sa o rup, de tot. Sa fie oare datorita fortei excesive, asemanatoare unui superman? Ba bine ca nu, pur si simplu trebuia finete, ceea ce nu prea am.
Sa mai zic si despre finetea culturala? Despre faptul ca ma uit ca un bou la un tablou ‘genial’ a carui valoarea depaseste salariul meu din 10 vieti? Despre faptul ca mi se pare o pierdere de vreme asezarea a mii de zorzone imptopitoare pe platoul unei salate de boeuf? Sau alte chestii aemenea?
Sa mai zic si despre faptul ca, daca sunt extenuat si tot stau pe scaun, ca deh! tramvaiul stie el unde sa ma duca, eu pot trage un pui de somn, asa in pozitia sezut, fara sa ma deranjeze ceilalti calatori? Sau faptul ca daca trebuie sa merg prin noroiul pana la gat nu ma sinchisesc de urmari?
Sau de faptul ca scriind repede uit sa scriu romaneste, ca mananc litere sau ca pun titluri la articole total aiurea? Ca citind o carte am prostul obisei sa indoi foaia acolo unde am ramas, sau ca o mazgalesc si scriu tot felul de notite de subsol, desi cartea ar trebui sa ramana curata?
Sa mai zic ca, daca intru in casa cuiva nu ma intereseaza luxul sau saracia, nici cat de crapati is peretii sau ce fel de mobila are, daca are, singura chestie ce m-ar deranja ingrojitor ar fi un potential miros?
Ce sa mai zic in complectarea imaginii mele de cioban? Ca daca m-am murdarit pe haine din “n” motive si trebuie sa plec urgent,nu tin cont de asta? Adica, plec.
Eh! Acum ca scrisai acest articol, cat mai oltenesc posibil, ca deh!, m-a trag si din olteni, ce veti zice voi, dragi cititori de ciobanismul meu, autentic?
Mi-ar placea sa cred despre blogging multe.
Ca unii care si-au facut blog din “n” motive, cu timpul si-au mai destupat mintea, si au invata multe lucruri noi si bune, lucruri ce le-au aplicat in viata lor. Caci din pacate, inca mai gasim oameni care considera femeia inferioara barbatului, care cred ca Soarele se roteste in jurul Pamantului, ca banii pe care el ia mostenit sunt meritul lui total, ca a manca si bea este tot ce conteaza in viata asta, ca…. multe.
Mi-ar placea sa cred ca prin blogging reusim sa creem o retea in alta retea, o comunicare libera intre oameni ce altfel nu s-ar fi intalnit niciodata in viata lor, nu si-au fi expus opiniile si experientele, si nu am fi reusit sa privim si prin perspectiva altora anumite lucruri simple, despre care noi credem intr-un fel, si nu am fi lasat loc si de alte abordari ale subiectului.
Mi-ar placea sa cred ca prin blogging se promoveaza frumosul, curatul, adevarul, dreptatea, omenia. Mi-ar placea asta. Si chiar daca cei ce ar face acest lucru nu vor fi decat un 10-20%, tot e bine, tot e mai mult decat nimic.
Mi-ar placea sa cred ca bloggingul nu este o unealta in mana unor manevratori de informatie, a unor manipulatori platiti regeste de anumite interese, ci o unealta libera, a omului simplu, a omului educat sau ba, a omului ce are ceva de spus, ce vrea sa se ridice dincolo de barierele distantionale si temporale, asa in nimicnicia lui.
Mi-ar placea multe, voua ce v-ar placea?
Un gand bun: Nice, Pato, Danutz, Andreea, Bucur, Boogie, D-Petre, Cuvinte, Pedagogul, Reclame, Tudor, Mnealui, Mihai, Giulia, etc…
