Probabil ca inca din antichitate omul a gasit placere mai mare in a distruge decat in a crea, in a face rau decat bine, in a produce suferinta decat bucurie. Omul, da, el. Omul care este superior animalului, avand ratiune, de multe ori ratiunea lui este sub nivelul unui animal, din pacate.
Ce ii determina insa pe unii oameni sa fie mai rai decat animalele de prada? Leul, spre exemplu, nu sta sa se gandeasca la faptul ca hrana sa avea o familie pe care a distrus-o. Dar leul a facut acest lucru pentru a manca, caci asta mananca el. Un om insa, care face raul, de dragul de a il face, nu merita comparat cu un animal.
Un terorist arunca in aer cladiri, masini, avioane, trenuri, si cu cat daunele si victimele sunt mai numeroase cu atat el pare mai fericit. O fericire demonica, dincolo de tot ceea ce este si ar trebui sa fie normal.
Dar ce este normal in lumea asta? O mama ce isi abanoneaza copiii, distrugandu-le in acest fel viata, nu este tot o terorista? Un tata ce isi violeaza copilul nu este tot terorist? Nu raspandeste el teroare in sufletul si viata copilului? Si am putea vorbi de razboaie si victime colaterale, exemplele ar putea continua la nesfarsit.
Un terorist aduce teroarea, intocmai precum norii aduc ploaia. Si orice om ce aduce teroare in jurul sau, este tot un terorist, iar pentru asta nu are neaparat nevoie de bombe sau alt tip de arme. Iadul sunt ceilalti, spunea un filozof, eu as spune mai degraba ca iadul suntem noi atunci cand ne bucuram de raul altuia.
Derscanu'Blog 