Poveste din viitor

Scoala locala Tuturei

Profesorul Viorel isi incepu ora in stilul caracteristic, cu o gluma despre cele intamplate cu o zi in urma si toti copii izbucnira in ras. Apoi incepu lectia de istorie.

„Astazi am sa va spun o poveste. Este o poveste reala, este istoria stramosilor nostri.

Cu mult timp in urma, pe vremea cand oamenii traiau pe intraga suprafata a pamantului, copiii mergeau la scoala in numar foarte mare. Intr-o cladire invatau cateva sute de elevi, si existau zeci de mii de astfel de cladiri. Populatia planetei depasea 7 miliarde de suflete.

Dupa cele doua razboaie mondiale, oamenii au cautat solutii pentru a usura munca, si astfel au aparut tot feelul de utilaje, masinarii, ce munceau in locul omului. Acele masini nu erau vii, precum oamenii sau animalele, si ele nu aveau nevoie de ingrijiri prea mari. Cu ajutorul lor omenirea a progresat mult, foarte mult, reusind sa ajunga foarte dezvoltata, o civilizatie extraordinara.

Existau masini ce putea merge pe sosele netede cu viteze de peste 300Km/h, existau barci imense cu care oamenii traversau oceanele ducand dintr-o parte in alte diferite materiale. Existau masinarii ce puteau zbura prin aer, mult deasupra muntilor, cu viteze ametitoare.

Existau mii si mii de feluri de activitati, numite munca, servicii. Unele platite foarte bine, altele nu. Dar indiferent de salariu, ceea ce omenirea a realizat la inceputul mileniului III depasea orice asteptare a stramosilor lor.

Oamenii putea comunica la distante foarte mari cu ajutorul unor dispozitive, iar cartile incepusera sa dispara din formatul tiparit, caci internetul luase o amploare fara margini. Omenirea visa la mai mult, si cu totii asteptau minunatele roade ale stiintei si progresului. Dar pentru a progresa, stiinta trebuia sa experimenteze, iar unele experimente erau la limita distrugerii echilibrului planetar.

Oamenii de stiinta, unii dintre ei, in numele stiintei, a progresului, au inceput sa rascoleasca in interiorul atomului, in incercarea de a descoperii misterele creatiei Divine, dar de aici totul s-a naruit. In primul an cutremurele au lovit planeta, unul dupa altul, cutremure mici sau mari, aduceau cu ele prapadul. Apoi, cateva laboratoare distruse si scapand de sub control, reactia in lant a facut toul posibil, caci deschizand cutia Pandorei omenirea inchidea poarta bunastarii si pacii.

Ceea ce noi trebuie sa invatam din greselile stramosilor nostri este ca dependenta totala de tehnologie nu este buna, caci daca peste noapte tehnologia moare vom muri si noi, intocmai precum oamenii de la inceputul mileniului al III-lea. Stiinta e buna, insa cu limite, iar munca fizica nu trebuie neglijata, caci trupul si mintea sunt doua lucruri diferite dar care merg mana in mana. Caci in vremurile vechi oamenii ajunsesera sa munceasca mai mult stand pe scaun in fata unei masinarii, iar acest lucru i-a costat in cele din urma existenta.

Anunțuri

8 Responses to “Poveste din viitor”


  1. 1 andreea iulia toma 15/04/2011 la 08:11

    O mica nedumerire…nu e vorba de inceputul mileniului III?
    Morala povestii ar trebui sa ne dea mult de gandit…am transferat aproape tot in sarcina tehnologiei, am devenit dependenti de ea si am ajuns deja in punctul in care foarte greu ne-am descurca fara ea. Un singur click poate sterge lucruri importante si am ramane debusolati. Dependenta de tot ce inseamna tehnologie nu poate fi benefica…putem fi distrusi mai usor decat prin catastrofe naturale. Ma tem insa ca e prea tarziu sa mai putem opri acest motor…prea tarziu pentru a ne opri alunecarea pe panta.

  2. 2 derscanu 15/04/2011 la 13:39

    Da, mileniul III, am gresit eu. Am corectat.

  3. 3 Val33ntyn 15/04/2011 la 16:57

    Sa traiesc eu pana atunci, apoi vedem ce se va mai intampla.

  4. 4 Pato Basil 15/04/2011 la 17:17

    sincer nu mi se pare plauzibil fiindca ori i-a costat existenta, ori mai traisc. Adica cine povesteste si cui daca au murit toti oamenii?

    • 5 derscanu 15/04/2011 la 17:22

      Nu au murit toti, au fost la un pas de extinctie totala, iar cei cativa supravietuitori sunt foarte putini ca numar. Povestitorul este un profesor la o scoala locala.

  5. 7 Bucur 15/04/2011 la 18:24

    foarte bun acest articol mi-a placut.Cam ai dreptate…

  6. 8 Boogie 17/04/2011 la 21:53

    Pana la urma, tehnologia o sa ne vina de hac, nu altceva.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Arhive

Categorii

Blog Stats

  • 131,239 hits

Urmărește-mă pe Twitter


%d blogeri au apreciat asta: